Cum combatem efectele poluarii, tutunului si stresului?

rolul mineralelor in organismul uman

Oare ce ar trebui să facem ca să fim mai sănătoşi? Câteodată foarte puţin, lucruri mici, dar foarte importante.

Mineralele nu se sintetizează în organism, deci avem nevoie de un aport exogen. Dacă nu avem timp pentru o alimentaţie sănătoasă, dacă stresul zilnic este prezent, dacă nici la poluarea maşinilor nu putem renunţa, atunci ne putem completa necesarul de minerale cu suplimente. Doar aşa ne putem ajuta organismul să funcţioneze la parametrii normali, ştiut fiind faptul că, în lipsa lor, nici vitaminele nu se mai absorb corespunzător şi, astfel, procesele biochimice din organism sunt perturbate.

Aerul este izvorul de oxigen al vieţuitoarelor, necesar respiraţiei. Este un adevărat generator de energie, deoarece arde diferite substanţe. În acelaşi timp, aerul este sursa de dioxid de carbon necesar fotosintezei, sursa de azot necesar plantelor etc. Poluarea aerului se produce prin emisia unor gaze şi pulberi solide fine în atmosferă (provenite din arderile diferiţilor combustibili casnici, industriali, pentru motoarele maşinilor de transport etc.). Din lipsă de timp, ne deplasăm numai cu maşina; nu ne mai gândim că şi ea poluează atmosfera şi aşa destul de încărcată.

Produse naturale CalivitaPower Mins - Pret: 53,57 Lei
Contine 10 dintre mineralele esentiale

Trăim în secolul vitezei, al informaţiei, al ingineriei genetice. Acestea toate ne fac să simţim că timpul parcă se scurtează. Consumul de tutun creşte simţitor, mai ales în rândul tinerilor. Tutunul, prin numeroşii săi compuşi toxici, afectează în mod direct sănătatea umană, cauzând o gamă variată de boli cu caracter acut sau cronic.

Cea mai frecventă boală este cancerul, fie el pulmonar, bronşic, laringian, faringian, esofagian, al cavităţii bucale, afectând organismul prin acţiunea directă a fumului asupra organelor prin care trece. Cancerul poate apărea şi în organele situate la distanţă: rinichi, vezică urinară, pancreas, col uterin. În afară de cancer, pot apărea însă şi alte boli sau se pot agrava unele deja existente (cardiopatie ischemică, accident vascular cerebral, arteriopatie cronică obliterantă).

Fumatul pasiv este foarte dăunător, deoarece creşte frecvenţa afecţiunilor pulmonare. Un studiu al Centrului de Oncologie din Tokyo arată că femeile căsătorite cu fumători au un risc de patru ori mai mare de deces cauzat de cancer pulmonar, decât femeile căsătorite cu nefumători. Bolile generate de fumat afectează calitatea vieţii atât a fumătorilor, cât şi a celorlalţi membri ai familiei sau ai anturajului cu care aceştia vin în contact.barbat fumeaza

Tutunul este dăunător pentru organism nu numai datorită substanţelor nocive pe care le conţine (nicotina inhalată în timpul fumatului), ci şi prin faptul că în timpul cultivării tutunului, acesta este tratat cu pesticide, care apoi sunt inhalate odată cu nicotina. Tutunul este periculos şi pentru cei care îl cultivă şi recoltează, deoarece pielea umană absoarbe o mare parte a tutunului cu care vine în contact. Frunzele de tutun procesate devin ţigări sau alte tipuri de amestecuri şi conţin peste 4.000 de compuşi chimici.

În plus, uităm să mâncăm fructe şi legume sau invocăm lipsa timpului. Alţi pacienţi spun că nu le place să mănânce fructe şi legume proaspete. O altă categorie este reprezentată de persoanele care au o digestie şi o absorbţie deficitară.

Recomandăm Power Mins sau alte suplimente cu minerale tuturor persoanelor la care se constată deficienţe. Deficitele sunt foarte mari la femeile fumătoare faţă de bărbaţii fumători, chiar dacă sexul feminin fumează mai puţin (cantitativ) decât cel masculin. După constatarea deficienţelor şi testarea suplimentelor, după o perioadă nu foarte îndelungată, starea de sănătate a acestora s-a îmbunătăţit semnificativ.

Nu este lipsită de importanţă nici forma în care se găsesc aceste preparate. Într-o structură chelatată cu aminoacizi, mineralele se absorb de 3-10 ori mai bine. Forma chelatată a fost introdusă în preparatele moderne deoarece s-a constatat că organismul poate utiliza mineralele în cel mai eficient mod dacă acestea sunt legate între ele prin lanţuri de aminoacizi, fapt care face ca digestia şi absorbţia acestora să se realizeze în mod optim.

Voi prezenta  mai jos, compoziţia suplimentului Power Mins şi rolul fiecărui element din compoziţia sa.

Calciul, extras din scoici, are un rol esenţial în funcţionarea muşchilor şi a nervilor. Calciul este responsabil de sănătatea oaselor şi a danturii, ajută la absorbţia fierului, este indispensabil bunei funcţionări a sistemului nervos şi transmiterii impulsurilor nervoase. El trebuie suplinit constant la persoanele cu intoleranţă la lactoză.

Magneziul este indispensabil pentru buna funcţionare a sistemului nervos. Calciul şi magneziul împreună ajută la funcţionarea normală a inimii şi circulaţiei.

surse de calciuPotasiul, chelatat cu aminoacizi, reglează echilibrul hidroelectrolitic al organismului, normalizează ritmul cardiac şi contribuie la eliminarea metaboliţilor inutili.

Zincul, chelatat cu aminoacizi, este indispensabil pentru buna funcţionare a sistemului imunitar al organismului. Intervine în menţinerea integrităţii celulelor şi este indispensabil pentru sinteza proteinelor.

Fără cupru, şi el chelatat cu aminoacizi, fierul nu poate fi înglobat în hemoglobină. Fierul este necesar în procesul de formare a globulelor roşii (hemoglobinei) şi la producerea anumitor enzime.

Molibdenul, chelatat cu aminoacizi, îşi aduce aportul la metabolismul glucidic şi lipidic şi, în acelaşi timp, este un component important al enzimei care asigură utilizarea fierului.

Iodul, din alge, este absolut necesar pentru funcţionarea glandei tiroide, iar manganul este necesar pentru funcţionarea enzimelor digestive. Acesta din urmă joacă, de asemenea, un rol important şi în eliminarea toxinelor.

În absenţa cromului apar perturbări ale metabolismului glucidic.

Seleniul este un antioxidant important, încetineşte îmbătrânirea ţesuturilor şi creşte rezistenţa organismului la apariţia tumorilor maligne.

Consumaţi minerale şi veţi observa cât de mult se va îmbunătăţi starea dumneavoastră de sănătate. Vă veţi putea bucura din plin de cei din jurul dumneavoastră, fie că sunt din familie, fie că sunt colegi de serviciu sau prieteni, iar ei se vor bucura de dumneavoastră.



Citeste si:

Puteti urmari raspunsurile la acest articol prin feed-ul RSS 2.0. Poti lasa un raspuns, sau sa faci un trackback de pe site-ul tau.

Lasa un comentariu