Probiotice pentru întreaga familie!

Se spune că „Ești ceea ce mănânci”, dovadă că și strămoșii noștri și-au dat seama că alimentația și, prin urmare, starea intestinelor, pot avea un efect foarte important asupra sănătății noastre. Și nu doar asupra sănătății fizice, ci și a stării mentale!

Probioticele sunt bacteriile benefice care populează intestinul gros (și vaginul) și, prin prezența lor, inhibă stabilirea și proliferarea agenților patogeni, menținând aciditatea necesară și participând la un număr de procese pe care de-abia începem să le înțelegem. Dar haideți să începem cu începutul!

Probioticele sunt extrem de importante chiar în timpul sarcinii. Pe de o parte, sunt de ajutor pentru a evita sau ameliora constipația ce apare în ultimele faze ale sarcinii; pe de altă parte, pot ajuta la absorpția anumitor minerale, menținând astfel starea oaselor; în al treilea rând, se pot dovedi eficiente la menținerea florei vaginale sănătoase. O metaanaliză a studiilor de specialitate a demonstrat că inflamațiile bacteriene, ba chiar cistita fără simptome pot crește riscul de naștere prematură. S-a demonstrat că probioticele sunt eficiente la tratarea tuturor acestor afecțiuni.

Produse naturale CalivitaAc-Zymes - sprijină funcţionarea
sănătoasă a sistemului digestiv.

Constipația cauzează probleme nu doar în timpul sarcinii, ci apare și la copii, de multe ori la copiii sănătoși. Pe baza unor experimente pe adulți, s-a demosntrat că administrarea de bacterii benefice poate ameliora constipația și la copii. Pe de altă parte, aplicarea mai multor tulpini de Lactobacillus poate fi eficientă în tratamentul infecțiilor intestinale infantile și poate scurta durata infecției.

În cazul copiilor cu un istoric familial cu multiple cazuri de astm, rinită alergică sau eczeme, suplimentarea cu probiotice a fost eficientă și a redus frecvența simptomelor stomacale și intestinale! În plus, un studiu recent a demonstrat că probioticele pot preveni și dezvoltarea stratului cauzat de bacterii care joacă un rol important în apariția cariilor, reducând astfel riscul de apariție a cariilor dentare.

La adulți, probioticele sunt esențiale pentru menținerea sănătății intestinelor. Tratamentul cu probiotice poate ameliora și afecțiunea cunoscută sub denumirea de „diaree de călătorie”, dar poate juca și un rol în reducerea simptomelor altor infecții intestinale. Probioticele pot contribui la absorbția mineralelor care participă la metabolismul osos, reducând astfel riscul de osteoporoză. Conform unor studii, tratamentul cu probiotice poate ajuta la reducerea simptomelor sindromului intestinului iritabil (IBS) și la reducerea perioadei de diaree apărută în urma tratamentului cu antibiotice, conform rezultatelor unui studiu controlat efectuat în 2013.

Produse naturale CalivitaAcydophillus with Psylium - Produs Calivita
probiotic cu fibre şi seminţe de psyllium.

La persoanele de vârsta a treia, riscul de infecții crește, fiindcă sistemul imunitar este slăbit. Două studii majore au arătat că, în cazul în care vaccinul antigripal a fost administrat concomitent cu consumul de probiotice, rezultatul a fost un nivel mai ridicat de noi anticorpi decât în cazul celor care nu au consumat probiotice, iar durata infecțiilor respiratorii a fost mai scurtă.

Cu toate că cercetările care încearcă să pătrundă tainele acestei relații sunt încă în desfășurare, astăzi se pare că flora intestinală poate juca un rol în afecțiuni la care nici nu ne-am fi gândit înainte. O serie de studii au atras atenția asupra faptului că flora intestinală a pacienților obezi diferă de cea a semenilor lor cu gretate normală, anumite tulpini fiind prezente la obezi într-o proporție semnificativ mai mică, prin urmare cercetătorii au presupus că modificarea compoziției florei intestinale poate juca un rol în apariția obezității.

Produse naturale CalivitaProbio Balance - elimin infecţiile diareice 
şi reface flora intestinala distrusa.

Capsulele mici, ușor de înghițit ale produsului Ac-zymes, Acydophillus with Psylium completat cu fibre și gustoasele tablete masticabile cu prebiotice ProbioBalance, toate oferite de CaliVita, le oferă tuturor membrilor familiei posibilitatea de a-și menține sănătatea florei intestinale. Așa că trăiți bine cu ele!



Citeste si:

Puteti urmari raspunsurile la acest articol prin feed-ul RSS 2.0. Poti lasa un raspuns, sau sa faci un trackback de pe site-ul tau.

Lasa un comentariu